Ploiești – orașul cu potențial, dar fără direcție

1. Orașul unde distracția lipsește cu desăvârșire

În 2025, Ploieștiul bifează un „record trist”: niciun ștrand, nicio piscină publică funcțională. Tinerii ajung să facă baie în fântânile arteziene din centru sau în lacul de la Sala Sporturilor, sub privirea neputincioasă a autorităților. În timp ce orașe mai mici, precum Câmpina, au reușit să modernizeze bazine și centre de agrement, Ploieștiul oferă doar alternative improvizate.

Distracția urbană se rezumă la mall și câteva cafenele. Lipsesc săli de bowling, centre sportive moderne, spații de agrement reale. În schimb, avem locuri de joacă inaugurate cu fast, dar care devin rapid obiecte de glume în presa locală.

2. Parcare – sport extrem practicat zilnic

Ploieștiul are peste 120.000 de mașini și mult mai puține locuri de parcare. Estimările arată că doar o treime din necesar este acoperită. Restul? Se rezolvă „românește”: pe trotuare, pe spații verzi, în intersecții sau pe treceri de pietoni.

Primăria nu a construit parcări supraetajate sau subterane, dar a găsit altă soluție: abonamentele anuale (300–600 lei), din 2026. Practic, în loc de infrastructură, avem o taxă pe haos.

3. Vegetația – junglă urbană sau groapă de gunoi?

Parcurile mari (Vest, Bucov) rezistă mai mult din inerție, nu din grijă. În cartiere, iarba crește până la jumătate de metru, arborii nu sunt toaletați, iar spațiile verzi se transformă în depozite spontane de gunoi.

Mai grav, nu există un plan real de regenerare urbană. Zonele libere devin terenuri virane, sufocate de moloz și gunoaie. Ploieștiul respiră greu, iar cetățenii nu au spații decente pentru relaxare.

4. Centrul vechi – un gol în identitatea orașului

Ploieștiul nu are un centru vechi autentic. Distrus de bombardamente și apoi uniformizat de comunism, „centrul” de azi e un amestec de blocuri cenușii, chioșcuri improvizate și magazine de ocazie.

Rezultatul? Nici turiștii, nici localnicii nu simt că există un loc de întâlnire cu istoria și cu identitatea orașului. În timp ce alte municipii și-au transformat zonele vechi în atracții, Ploieștiul a rămas fără inimă urbană.

5. Orașul sancțiunilor, nu al soluțiilor

• Nu există containere pentru deșeuri voluminoase, dar există amenzi pentru cine lasă o saltea lângă bloc.
• Nu există locuri de parcare suficiente, dar există sancțiuni pentru parcarea „ilegală”.
• Nu există alternative de agrement, dar există interdicții peste interdicții.

Primăria a perfecționat un model cinic: problemele se ignoră, cetățenii se pedepsesc.

6. Mirosul de gaze – parfumul greu al orașului

Seara, Ploieștiul își schimbă atmosfera: aerul devine irespirabil, încărcat de mirosul sufocant de gaze provenite de la rafinării. Pentru locuitori, nu mai e o surpriză, ci o rutină toxică. În loc să respiri liniștit după o zi de muncă, ești nevoit să închizi ferestrele și să te întrebi ce efecte are acest „parfum industrial” asupra sănătății tale și a copiilor tăi.

Deși locuitorii reclamă constant disconfortul și poluarea, răspunsurile oficiale sunt aceleași: „parametrii se încadrează în limitele legale”. Un paradox clasic la Ploiești: nasul spune una, hârtiile primăriei și ale Agenției de Mediu spun alta.

Concluzie: un oraș în derivă

• Fără ștrand sau bazin public.
• Fără locuri de distracție moderne.
• Cu o criză de parcare acută.
• Cu vegetație scăpată de sub control.
• Fără centru vechi – deci fără suflet urban.
• Cu un aer sufocant, impregnat de mirosul rafinăriilor.

Un oraș care taxează cetățeanul, dar refuză să-l respecte.

Viitorul Ploieștiului nu depinde de promisiuni, ci de investiții reale și de o administrație care să înțeleagă că un oraș trăiește prin oameni, nu prin amenzi și dosare.